Monday 19 August 2013

Manifest: De ce alerg? De ce Marathon des Sables?


Deși cuvintele îmi vin destul de ușor, când mă așez la scris, și destul de potrivite pentru context, de data asta...e greu. Nu pentru că n-aș ști, ci pentru că e dificil de explicat. Alerg pentru că pot, pentru că alergarea mă rupe de rutina zilnică și mă aruncă într-o lume în care un vis poate deveni realitate. O lume în care răutatea e rară, și chinuită, iar sportivitatea e regină. Alerg pentru că acest fapt mă transformă într-un om mai sănătos, mai bun, mai onest, mai săritor și, în final, mai puternic. Fiecare maraton pe care îl termin, fiecare kilometru pe care îl alerg, își aduc aportul la această transformare. Mi-am dorit să ajung la o greutate de 85 kg, de la 117 kg, fără un regim alimentar deosebit. Am alergat și, în sase luni, am reușit. Mi-am dorit să termin un maraton, deși condițiile de antrenament erau extra-limitate. Am alergat și am reușit să termin unul montan – Maraton Apuseni. Am vrut sa recidivez și aproape am reușit la Maraton Retezat. M-am accidentat însă, la jumătatea cursei, și totuși am reușit să ajung la final, pe un traseu mai scurt, de vreo 10 km. N-am renunțat și voi reveni, pentru a termina ce am început.
Alerg, pentru că vad cum pasiunea mea naște pasiuni. Pentru ca sunt convins de faptul că pot încuraja și alți oameni să alerge. Că îi pot convinge că alergarea e benefică, nu nocivă. Din orice punct de vedere. Alerg, și, e foarte important, pentru că și așa pot ajuta cauze nobile să se împlinească. Cum s-a întâmplat când am alergat împreuna cu Paul Dicu ( participant de câteva ediții la Marathon des Sables ), prin acțiunea În Pas Cu Paul. Kilometri alergați s-au transformat în bani pentru donații. Ce am făcut eu, n-a fost ceva ieșit din comun. Dar a fost ceva. Și am fost părtaș la un lucru minunat. Așa cum îmi doresc să se întâmple și cu participarea mea la Marathon des Sables. Și aici răspund la a doua întrebare – de ce Maratonul Nisipurilor? Pentru că e greu. Pentru că e considerată cea mai dificilă cursă de anduranță din lume. Deșertul Sahara, nisipul, temperaturile extreme cu diferențe majore între zi și noapte, rație minimă de apă, rucsacul de aproximativ 12 – 14 kg. (cu echipament și mâncare ) în spate, echivalentul a șase maratoane în doar cinci zile, furtunile de nisip, taxa de participare exorbitanta ( din punctul meu de vedere )  – motive peste motive sa NU participi. Pare o nebunie și poate chiar este. Mă întâlnesc cu fel de fel de oameni. Unii mă felicită pentru țelul meu. Alții nu. Unii sunt indiferenți. Alții prea îngrijorați. Când am participat la primul maraton, mulți au spus – N-ai să reușești! M-au felicitat după... Pentru cei care nu cred în reușita mea la Marathon des Sables, le aștept felicitările după ce mă întorc. De fapt, nu e nevoie de felicitări. Simpla motivație a cuvintelor – "Nu poți!" – e suficientă. Alergarea m-a învățat să găsesc partea bună a lucrurilor și cuvintelor. Chiar și la neîncredere. Să mă folosesc de ea, ca de o trambulină. Și să zâmbesc. Reușita finalizării acestei curse, indiferent de locul din clasament, va deveni un răspuns la multe din întrebările existenței mele. O oglindă a limitelor personale pe care le putem depăși cu voință și determinare. 
Va fi greu să strâng și taxa de participare – 2.900 euro [de fapt au mai rămas de strâns 2.400 euro ( 700 euro pana pe data de 15 Septembrie, 1.900 euro pana pe data de 01 ianuarie 2014 ) – prin bunăvoința unui sponsor – Marelvi Impex, din Rădauți ( Jud.Suceava ), care a facut primul pas]. Dar am convingerea că voi reuși. Poate tu, cititorule, mă vei sprijini cu câțiva euro. Îți rămân de pe acum recunoscător. Chiar și doar pentru răbdarea de a citi aceste rânduri, până la capăt și de a regăsi în tine puterea de a-ți urma visul, de a te depăși, de a ieși din rutina zilnică împovărătoare și a te bucura de viață. Te aștept să alergăm împreună. Din acest moment, îți datorez trecerea liniei de sosire a Marathon des Sables.
 
Pentru cei care pot, și vor să mă sustină financiar, în acest proiect: 

Cont LEI: RO13 BACX 0000 0004 4508 4001, UniCredit Tiriac Bank, sucursala Suceava         
Cont EURO: RO40 BACX 0000 0004 4508 4000, UniCredit Tiriac Bank, sucursala Suceava

 

Wednesday 7 August 2013

Maraton Retezat, 2014


In umbra unei medalii...amaraciunea infrangerii...


Vineri, 2 August, era ziua mea....Am decis să-mi fac un cadou mai special, în lumina pasiunii pentru alergare. Am căutat un maraton montan cât mai apropiat de această dată și m-am oprit la Maraton Retezat. Părea promisiunea unei experiențe diferite - alergare pe lespezi & unul dintre cele mai tehnice trasee de maraton din tară. Cu bani puțini, strânși de ici, de colo, am găsit soluții de transport și cazare convenabile - drum împreună cu alți trei alergători, în regim de cost-share și nani la cort. Eram o mașina cu trei Bogdani (B.Horodincă, B.Andrieș, B.Chiorean) si un non-Bogdan, subsemnatul, toți alergători, cu istorii și experiențe diferite - Maraton Apuseni, Bate Toaca, Brasov, Cheile Turzii...  
Drumul a părut scurt, din cauza nerăbdării, deși au fost peste 500 km...Am ajuns pe seară, ne-am confirmat prezența, am preluat kitul de întâmpinare și apoi ne-am împărțit, doi Bogdani la pensiunea "Miruna", iar eu cu Bogdan Chiorean, ne-am apucat de făcut cortul. Prima oară când l-am întins pe jos, am avut senzația că luasem o parapantă in loc de cort :). 



Dar mi-am adus repede aminte cum se face și cam în trei sferturi de oră era gata. Somnul avea să vină câteva ore mai târziu, după ședința tehnică. Somn agitat, pe sol pietros și în pantă. Dimineața a venit repede, cu soare vesel și aglomerație de concurenți. O cafeluță rapidă, un sandwich ( mulțumesc Bogdan Kio! ) delicios, banană, vitamine și echiparea. Traseul se anunța a fi deosebit, aproximativ 37 kilometri, cu 2.800 m diferența de nivel:

Maraton Apuseni 2013 şi visul unui bucovinean


  Publicat in ziarul Crai Nou (Suceava), 02.07.2013 



             Staţiunea Băişoara, Munţii Apuseni – 23 iunie 2013: 450 de oameni frumoşi, aliniaţi la start. 42,8 km de traseu montan, 2.230 m diferenţă de nivel pe acest traseu. Chiote şi încurajări. 3, 2, 1, START! Multe cifre şi imposibil de puţine cuvinte care să reflecte emoţiile, nerăbdarea, tensiunea tuturor celor înscrişi în această cursă...


Cu o zi înainte, staţiunea părea părăsită. Oarecum. La locul de start, pregătirile erau în toi. A doua zi dimineaţă, nu mai aveai unde să arunci un ac. O mare de oameni freamătă la linia de start. Printre ei şi eu, un sucevean îndrăgostit de alergare, pentru care acest maraton a reprezentat primul pas în îndeplinirea unui vis. Am rămas surprins să constat, pe listele de înscriere, că sunt singurul participant din Suceava. Le mai parcurg încă o dată, în speranţa că m-am înşelat. Doar mai erau câteva maşini cu SV la număr în zonă. Dar nu, n-am mai găsit pe nimeni. Aveam acum o motivaţie în plus, pe lângă toate celelalte, să închei cu fruntea sus această alergare. Până la urmă, vrând-nevrând, eram singurul reprezentant al unui judeţ.

Alerg şi vântul care adie mă răcoreşte constant. Pantele sunt dificile şi, din nefericire, le abordez greşit. În prima jumătate a cursei trag de mine cât pot şi totul pare o joacă. Traseul mă surprinde prin dificultate şi înclinaţie şi-mi topeşte energia cu o constanţă şi o încăpăţânare de neimaginat. Apoi urmează greul. Am plecat în alergare cu dorinţa acerbă de a termina. Nu-mi doream un loc pe podium, voiam doar să trec de finiş, încadrat în timpul limită. Au existat însă şi două momente în care acest lucru nu a mai părut posibil. Dar eram acolo, cei dragi mă aşteptau cu sufletul la gură, chiar la punctul final, sau stăteau cu telefoanele în mână, undeva la 350 km depărtare, în aşteptare de veşti. Trebuia să mă gândesc la faptul că acesta era doar primul pas în împlinirea visului meu de a participa la cea mai dură cursă de alergare din lume – Marathon des Sables – ediţia 2014. Fiecare mişcare care mă propulsa înainte era o victorie şi o luptă, însă trebuia să câştig bătălia. Motivaţia mentală este un factor decisiv în astfel de alergări. Gândurile se succed cu repeziciune şi mă determină să continui. Unde sunt? Cât mai este? Oboseala, durerea, epuizarea se instalaseră comod în musculatură şi se complăceau în a mă şicana... Mă opresc un minut-două la fiecare punct de hidratare/alimentare. Cei de acolo, voluntari – binecuvântată prezenţă! –, mă încurajează în mod continuu. Peisajul este magnific şi România mea dragă mă răsplăteşte cu locuri minunate pe care să le parcurg în alergare. Am totuşi şi posibilitatea să mă bucur de ele. Nu mă pot abţine să nu mă întreb, cu constanţă, de ce nu găsesc în zona mea mai multe competiţii de acest gen...



CERERE DE SPONSORIZARE
         
Participare MARATHON DES SABLES 2014


Stimate domnule / doamnă, 

Mă numesc Cernica Tandin Nicolae, am 39 de ani și sunt din Suceava. Sunt căsătorit, am trei copii, sunt angajat de mai bine de 7 ani în cadrul firmei Marelvi Impex, din Rădăuți, în funcția de product manager. Pe parcursul timpului activitățile sportive și, în mare măsură, atletismul, au constituit o parte importantă a vieții mele. Am participat și particip în continuare la maratoane și alergări montane (Maraton Apuseni, Maraton Retezat, e.t.c.). Inspirat de gestul unui conațional, care a alergat 250 de km prin desertul Sahara pentru a strânge fonduri destinate echipării secției de pediatrie (cardiologie) a unui spital din București, doresc să-i urmez exemplu și să termin aceeași cursă – ediția din 2014 – tot în sprijinul unui proiect caritabil/social. Am inițiat în acest sens discuții cu Asociația Salvați Copii, Suceava.

Maratonul nisipurilor (MdS sau Maratonul Saharei) este un ultra-maraton ce se desfășoară pe parcursul a șase zile și aproximativ 250 km, echivalentul aproximativ a șase lungimi de maraton standard, într-unul dintre cele mai neospitaliere ținuturi – deșertul Sahara (sudul Marocului). Cea mai lunga etapa este de 91 km (începând din 2009). Este considerată  a fi cea mai dificilă cursă de anduranță din lume - datorită condițiilor de participare: temperaturi extreme (+45/+50 grade ziua, -3/-2 grade pe timpul nopții), organizatorii asigură doar apa, și aceasta în cantitate limitată, serviciile medicale și un loc într-un cort pentru somnul de noapte. Toate celelalte, inclusiv mâncarea, trebuie duse în rucsac, pe tot parcursul cursei. Asta înseamnă aproximativ 15 kg în plus.

A 29-a ediție a MARATHON DES SABLES se va desfășura în perioada 04 - 14 Aprilie 2014 și va reuni aproximativ 1.300 de competitori.

Am nevoie de ajutorul dumneavoastră pentru a reuși in acest proiect, având în vedere faptul că valoarea aproximativă totală a costurilor (taxa înscriere, transport, antrenament și echipament)  se ridică undeva la 5.000 euro. Orice sumă este binevenită și va fi cheltuita cu folos. Banii care vor rămâne în conturile mai jos menționate, după acoperirea tuturor cheltuielilor, vor fi redirecționați către susținerea proiectului social.

Cont LEI: RO13 BACX 0000 0004 4508 4001, deschis la UniCredit Tiriac Bank, sucursala Suceava
Cont EURO: RO40 BACX 0000 0004 4508 4000, deschis la UniCredit Tiriac Bank, sucursala Suceava

Va multumesc anticipat.                 
           
                        
Cernica Tandin Nicolae
Add caption



Competitii la care am participat:
  • Maraton Apuseni ( 43 km )/ 23 Iunie 2013: loc 47 din 55 la categorie de varsta, 101 din 121 la Open - 7 h, 45 min timp parcurgere traseu;Maraton Apuseni
  • Maraton Retezat ( 37 km )/ 03 August 2013: loc X din 75 la Open - 10 h, 48 min timp parcurgere traseu; Maraton Retezat ...restanta pentru 2014



Competitii planificate ( lista poate suferi modificari ):
  • Marathon des Sables, ( 251 km )/ 04 - 14 Aprilie 2014
  • Maraton Apuseni, 2014
  • IronMan, 2015

Hram aviatic… cu repetiţie, în comuna Arbore

 Publicat in ziarul Crai Nou, 10.02.2012
         
           Ziua de hram a aşezării, la sfârşit de august 2012, a început cu un cer neobişnuit de senin deasupra comunei Arbore, care prevestea parcă evenimentele ce aveau să urmeze. 

Terenul de fotbal al localităţii devenise neîncăpător: era plin de tobogane gonflabile, umbreluţe, tarabe încropite pe loc sau profesioniste, lume multă şi veselă, miros de mici şi bere, clasica scenă înjghebată în remorca descoperită a unui tir, baloane, mingi, trenuleţe, vată de zahăr. Între toate aceste lucruri, obişnuite la fiecare sărbătoare a comunei, o notă discordantă o făcea prezenţa neobişnuită a unui motodeltaplan. Expus discret într-o laterală a scenei, atrăgea totuşi atenţia şi interesul localnicilor, mai ales că exista şi un însoţitor al aparatului, domnul Dan Cobuz, comandantul Aerodromului Floreni, dornic să explice curioşilor detalii despre zborul cu un astfel de aparat. Îşi reaminteau cu toţii hramul de acum doi ani, când, în miezul zilei, un paraşutist aterizase în centrul terenului, în timp ce două avioane ultrauşoare evoluau, în formaţie sau separat, pe cer. Atunci, ca şi acum, un fiu al comunei făcuse toate aceste lucruri, dragi sufletului său, posibile: Ioan Maxim – pilot militar de elicoptere din Baza Aeriană Timişoara, fondatorul şi preşedintele Asociaţiei ,,Aripi Tricolore”.

Festivitate de premiere – Arbore, august 2012

 Publicat in ziarul Crai Nou, 29.08.2012


           Un gest de o deosebită delicateţe şi dăruire sufleteasca s-a petrecut duminică, 26 august, în sala de evenimente a Şcolii Gimnaziale “Luca Arbure” din localitatea Arbore: premierea profesorilor. Nu, nu este o greşeală şi deşi anul şcolar s-a încheiat demult, dascălii acestei comune au avut plăcuta surpriză de a fi invitaţi de foştii elevi la o întâlnire mai puţin obişnuită.


Unul dintre fiii comunei, astăzi pilot pe elicoptere militare în Timişoara, Ioan Maxim, a venit cu ideea de a-şi exprima mulţumirea şi recunoştinţa faţă de foştii profesori, fără a urmări un eveniment de genul întâlnirilor de 10 sau 20 ani. Un gest simplu. Un gest care urma să antreneze tot mai mulţi oameni, tot mai mulţi foşti, dar elevi şi actuali şi foşti profesori.

Festivitatea a început la ora 17, după ce, în prealabil, a fost anunţată din om în om, cu informare transmisă de televiziunea locală şi prin pomenirea sa în cadrul slujbei de dimineaţă de la biserica din centrul comunei. Emoţiile, deja declanşate la împărţirea invitaţiilor, au escaladat rapid la intrarea profesorilor, parte din ei deja pensionari, în acordurile imnului “Gaudeamus igitur”: aplauze şi o frumoasă boltă de flori realizată de foşti elevi. Cu ochii în lacrimi, dascălii s-au aşezat în bănci special pregătite, luând astfel, pentru scurt timp, locul obişnuit al elevilor.

Cuvinte puţine despre Domnul Păunescu…

 Publicat in ziarul Crai Nou, 08.11.2010


          Cuvintele sunt puţine, nu pentru că numărul lor e mic, ci pentru că nu le mai găsesc frumuseţea sensurilor, greutatea înţelesurilor de odinioară. Nu atunci când în context apare Poetul.

Cel care ne-a lăsat cu sufletul trist, îmbătat de senzaţia unei libertăţi care de fapt nu există. Poporul acesta şi-a cântat dorinţa de libertate sub tonul grav al cuvintelor subliniate de către el, în Cenaclu. A lăsat Iubirea să ne deschidă Totuşi sufletele, dar eram plecaţi prea departe. Prea departe ca să ne mai pese. Prea liberi ca să mai conteze.

Din nefericire, acum îl plângem pe Poetul stins, ne aducem aminte cu nostalgie de vremurile în care erau stadioanele pline şi cântau toţi, în cor, melodii cu sensuri sublime, ascunse în cuvinte cu har. Eu sunt mesagerul unei generaţii care a trăit între cenacluri. Prea tânăr pentru ca Flacăra să aprindă dorul libertăţii şi prea bătrân pentru ca Totuşi Iubirea să mă ajute să-mi înţeleg libertatea sau sensul ei. Ne-am obişnuit să cerem în cuvinte puţine nişte drepturi pe care nu le avem. Şi-ar fi ale noastre. Tot în cuvinte puţine cerem bani şi taxe mai mici. Şi acelea tot ale noastre ar fi. Dar suntem liberi. Şi să avem, şi să n-avem. Liberi să cerem şi liberi să nu primim. Liberi să n-avem timp să mai citim o carte, să n-avem timp să mai scriem o scrisoare şi să ne ştergem greu cerneala de pe degete.

Hram aviatic la Arbore

  Publicat in ziarul Crai Nou, 04.09.2010



                Data de 29 august 2010 va intra probabil în istoria comunei Arbore. Acest lucru se datorează minimitingului aviatic desfăşurat pe parcursul a 40 de minute deasupra terenului de fotbal din localitate, spaţiu ce găzduieşte în fiecare an „strânsura”.

Evenimentul a fost posibil cu sprijinul a doi oameni inimoşi, piloţi, cu rădăcini adânci în vatra acestei localităţi – Marcel Iliese şi Ioan Maxim. Dincolo de cadrul general, hramul localităţii cu activităţile obişnuite la „strânsură” – huturi, tiribombă, maşinuţe, vânzători ambulanţi de mici nimicuri sau mici la grătar, întâlniri, poveşti, dansuri şi hore –, spectacolul aviatic a fost apreciat la adevărata sa valoare.

Atât oameni simpli pentru care localitatea Arbore este centrul universului, cât şi oameni mai învăţaţi, care ştiu ce înseamnă avioanele şi cum arată aeroporturile, toţi – de la opinca la vlădică – au înţepenit cu capul pe spate şi privirea aţintită spre cerul care a fost generos de limpede. Piloţii celor două avioane prezente, Radu Trelea şi Dorin Croitor, au profitat din plin şi au executat treceri în tandem şi diverse figuri acrobatice, făcând să tresară inimile şi sufletele spectatorilor.


Seară între prieteni

Publicat in ziarul Crai Nou, 28.02.2006
        

           La îndemnul afişelor care-i prevesteau venirea în oraş şi al unei dragi prietene pentru care numele şi vocea maestrului Tudor Gheorghe înseamnă „suflet”, am cutezat a mă strecura în sala mare a Casei de Cultură Suceava, sâmbătă, 25 februarie 2006, pentru a lua parte la spectacolul „În căutarea dorului pierdut”. În lumina reflectoarelor, apariţia artistului smulge ropote de aplauze audienţei emoţionate care umple toată sala. Aproape nu există introducere, vocea lui Tudor Gheorghe, trecând prin tulburătoare schimbări de tonalitate, produce furnicături prin tot corpul. Nuanţarea domoală şi melancolică a unor cuvinte se transformă brusc, însă fără o senzaţie de rupere a liniei melodice, în tonuri înalte, ca un strigăt de durere şi dor.

Cu un gest simplu şi discret, maestrul mai opreşte din când în când entuziaştii care ar putea „răni” dulceaţa ver-sului sau trecerea suavă de la cântec la poezie recitată, prin aplauze. Este un om care şi-a câştigat binemeritatul, de altfel, drept de a impune până şi momentul aplauzelor. Tudor Gheorghe îşi organizează explicit cele două ore de spectacol într-o autobiografie a evoluţiei sale ca artist, a-mintindu-şi de trecerea – pentru unii de neînţeles – de la chitară la cobză, la acompa-niament de orchestră simfo-nică, taraf, cor de călugări şi cor de copii. Dar ne promite, în final, că încă nu s-a terminat şi că „vor mai fi surprize”. Comunicarea între artist şi audienţă devine o destăinuire a unui crez artistic, a unei dorinţe parcă neîmplinite, de a se bucura că e român şi a unei conştiinţe a faptului că, dacă şi-ar înfige pumnul în pământ şi „ar scurma glia”, degetele sale s-ar transforma în rădăcini.