What kind of man would I be if I did not dream, if did not desire....

The heat flows perceptibly along the dunes of the Sahara desert. There is only but a breeze in the air and the shadows seem to melt away just before they touch the ground.... Over a thousand runners are marching on across the scorching dunes. This is Morocco, and the 29th edition of the toughest endurance competition of ultra-marathon type, Marathon des Sables, has begun. Nearly 250 km (155 miles) must be completed in six stages, including one of over 80 km (50 miles) and another the length of a standard marathon, all of this in only 6 days. No one will give you anything, only water and the most stringent medical care. Everything else you must carry in your backpack: food, sleeping bag, clothes, survival kit. Four Romanians are taking part in this year's contest: Paul Dicu, Aristide Necula, Cristian Enasoae, and Gabriel Laczko, the latter living in Switzerland and representing that country. I am following the progress of our compatriots with enthusiasm, pride and admiration, but also with a shade of sadness. The sadness of having signed up for this year’s competition but, unable to raise the funds needed to participate, being forced to walk away. Yet, I have not given up on the idea and maybe next year I will find the financial resources needed to take part.

But still, I can sense the thrill of excitement that accompanies each mile completed by Paul, Aristide, Cristian and Gabi, as if I was there, running along them. I was sad to see Paul limping to the finish line after the third and longest stage, I was anxiously awaiting Cristian’s arrival in the same stage, as he seemed to have vanished after the penultimate checkpoint, and I enjoyed Aristide's good run. With Gabi, well there’s another story: I look at him as if he was a good friend gone away, although we have never met. Instead, we spoke a lot on social networks about many things regarding this ultra-marathon. They are all near the finish line, just a few steps away from victory. One by one they cross finish line: Aristide, then Paul and Cristian. With only 5 km to go, Gabi is forced to abandon due to medical problems and fails to complete 29th edition of the competition.

It is not easy to run for so long, it is not easy to fight the sand, the heat, the lack of water and limited resources, the restricted autonomy set by organizers. Above all, it is not easy to fight yourself and your demons. Fight the darkness, the silence and the solitude. It’s only you and your own thoughts, the desire to quit, and the desire to go on. And yet this competition, that could even kill as it has done so in the past, exerts an almost tangible attraction on me. It has become my Everest, my supreme race that I must run at least once in this lifetime. I hope that it will be next year, but sponsors are hard to come by. People have limited resources and a world of worries rests on their shoulders. Convincing them to offer the support I need is an uphill struggle. Yet, I will succeed. And I will dedicate my taking part in this challenge not only to my sponsors, but also to the cause of Save the Children Organization in Romania. And especially for this cause I will follow the example of Paul Dicu and set in motion as many people as I can. But this will be a challenge in itself, for the country's northeast is yet underrepresented in international sports competitions.

I am overjoyed when I see Romanians take part in international competitions, even if they don’t always make it on the podium. My country's flag is what they are squeezing in their hands at the finish line, and for their effort, courage, determination and strength, I bow before them and I thank them every time.

I am also a runner. An average one, with a few trail marathons, and a lot of training and determination. I hope to become an ultra-marathon runner. That is not easy, it will never be. But that is my dream.

What kind of man would I be if I did not dream, if I did not desire... that the Saharian sands caress my feet, that I become friends with the pain, that I burn and am reborn out of doubt and faith, and hope to have enough words and resolve to tell you all about what is out there, on the ground, to keep you breathless, and make you enjoy every step that I take, and every step that you take together with me...

What kind of man would I be if I did not dream, if I did not desire... to be one of those happiest runners reaching the finish line of one of the toughest competitions in the world: Marathon des Sables.

For now, I am just a name on a social network. Add this name to your list of good deeds and help me transform a dream into reality. I will repay it many times over by helping those children who are in need (Save the Children Romania).

Cont LEI: RO13 BACX 0000 0004 4508 4001, deschis la UniCredit Tiriac Bank, sucursala Suceava, Romania

Cont EURO: RO40 BACX 0000 0004 4508 4000, deschis la UniCredit Tiriac Bank, sucursala Suceava, Romania

THANK YOU!

 

Ce fel de om as fi daca n-as visa, daca nu mi-as dori….

Caldura curge perceptibil de-a lungul dunelor desertului Sahara, vantul abia adie si umbrele parca se topesc inainte de a atinge pamantul….Mai mult de 1000 alergatori isi croiesc drum prin nisipul fierbinte. A inceput, in Maroc, a 29-a editie a competitiei de anduranta de tip ultramaraton: Marathon des Sables. Sunt aproximativ 250 km, parcursi in sase etape, din care una depaseste 80 km iar alta are lungimea standard a unui maraton, in doar 6 zile. Nu primesti nimic de la nimeni. Doar apa si necesarele ingrijiri medicale. Restul duci in spate pe tot parcursul alergarii: mancare, sac de dormit, schimburi, kit de supravietuire. Patru romani participa la editia din acest an, Paul Dicu, Aristide Necula, Cristian Enasoae, Gabriel Laczko, ultimul stabilit in Elvetia si reprezentand aceasta tara. Urmaresc cu entuziasm, mandrie si admiratie parcursul co-nationalilor nostri, dar totodata cu o umbra de tristete. Aceasta din urma vine din faptul ca am fost si eu inscris la aceasta editie insa nu am reusit sa strang suma necesara participarii efective, astfel incat am fost nevoit sa ma retrag. Nu renunt insa la aceasta idee si poate ca anul viitor sau urmatorul voi gasi resursele ( financiare ) necesare participarii.

Oricum emotia fiecarui kilometru parcurs de Paul, Aristide, Cristi si Gabi o resimt din plin, alaturi de multi alti romani, de parca as fi si eu acolo, alaturi de ei. M-am intristat sa-l vad pe Paul schiopatand la sosire dupa a treia etapa ( cea mai lunga, de 81,5 km ), am asteptat cu sufletul la gura sosirea in aceeasi etapa a lui Cristi care parca disparuse dupa penultimul punct de control si ma bucur de parcursul bun al lui Aristide. Cu Gabi e o alta poveste si il privesc ca pe un prieten plecat departe, desi nu ne-am vazut niciodata. Cu el am povestit, pe retelele de socializare, cel mai mult despre acest ultramaraton. Sunt toti aproape de final, mai aveau doar doua etape cand am inceput eu sa scriu aceste randuri. Unul cate unul ating linia de sosire: Aristide, apoi Paul si Cristi. Cu 5 km inainte de finish, Gabi cedeaza si nu reuseste sa incheie editia cu numarul 29 a competitiei.

Nu e usor sa participi, nu e usor sa te lupti cu nisipul, cu caldura, cu resursele limitate de o autonomie restrictionata si aceia de organizatori. Mai presus de toate, nu este usor sa te lupti cu tine insuti, cu demonii si intunericul. Cu caldura si lipsa apei. Cu linistea si singuratatea. Cu propriile ganduri, cu dorinta de a renunta, deopotriva cu dorinta de a merge mai departe. Si totusi aceasta competitie, in care oamenii mai si mor, exercita o atractie aproape palpabila asupra mea. A devenit “Everestul” meu, cursa suprema la care voi participa candva, in aceasta viata. Eu sper ca anul viitor, dar sponsorii nu sunt usor de gasit. Lumea e saraca si dezinteresata si, daca nu esti suficient de convingator sansele sunt minime. Dar voi reusi. Va fi o participare dedicata, atat sponsorilor cat si organizatiei Salvati Copiii, pentru care, urmand exemplul co-nationalului nostru Paul Dicu, voi incerca sa pun in miscare cat mai multa lume. Va fi o alta lupta pentru ca nord-est-ul tarii e deocamdata prea putin reprezentat in competitiile sportive.

Ma bucur nespus cand vad romani prezenti in competitii internationale, chiar daca nu ajung neaparat pe podium. E steagul tarii mele cel pe care il strang in maini la final si pentru tot efortul, curajul, determinarea si puterea de care dau dovada ma inclin in fata lor si le multumesc.

Ce fel de om as fi, daca n-as visa, daca nu mi-as dori…ca nisipul Saharei sa-mi mangaie talpile, sa devin prieten cu durerea, sa ard si sa renasc din indoiala si speranta, sa am suficiente cuvinte si resurse ca sa va povestesc despre cum e acolo, de la fata locului, sa va tin cu sufletul la gura si sa va invat sa va bucurati de fiecare pas pe care-l fac, pe care-l faceti…

               Ce fel de om as fi, daca n-as visa, daca nu mi-as dori … sa fiu primul sucevean in mainile caruia sa fluture tricolorul, la finish-ul uneia dintre cele mai dure competitii din lume: Marathon des Sables.

             E luna Mai, luna in care s-a anuntat deschiderea inscrierilor pentru editia din 2015. Taxa de participare este in jur de 3.000 eur. Multi bani, pentru oricine. Foarte multi, si pentru mine. Am nevoie de suportul tau, cititorule, pentru a-mi indeplini visul. Daca alegi sa ma sustii, iti multumesc si voi incerca sa-i multiplic ( indiferent de suma ) in beneficiul Organizatiei Salvati Copiii Romania iar fiecare pas pe care-l voi face in Sahara ti-l voi datora tie. Donatiile se pot face in urmatoarele conturi:

Cont LEI: RO13 BACX 0000 0004 4508 4001, UniCredit Tiriac Bank, sucursala Suceava            
Cont EURO: RO40 BACX 0000 0004 4508 4000, UniCredit Tiriac Bank, sucursala Suceava

         Suma care va depasi taxa de inscriere si cheltuielile cu drumul si echipamentul va fi redirectionata catre conturile Organizatiei Salvati Copiii Romania.

Primul semi-maraton montan – Brasov Marathon

  

Primul semi-maraton montan – Brasov Marathon

E destul de greu sa imi gasesc cuvintele, acum dupa ce emotiile si bucuria alergarii s-au domolit incetisor si s-au sedimentat in suflet. 

Povestea mea de alergator montan incepe cu un act de nebunie si inconstienta sau de curaj si cercetare interioara. Am alergat prima oara un Maraton acum un an. Si nu oricare, ci Maraton Apuseni. Fara experienta, fara un antrenament consecvent, bazat doar pe determinare si pe incredere oarba in fortele proprii. A fost greu, dar l-am terminat. Si cand am trecut linia de sosire…am trait un sentiment imposibil de redat in cuvinte. Un vartej de emotie, bucurie, oboseala, transpiratie si iar bucurie, adrenalina care ma purta pe deasupra tuturor…Timpul si alergarile au trecut. Am facut incet transferul catre antrenamente si curse mai organizate, mai gandite in avans si oarecum planificate.

                     Dupa o pauza destul de lunga, iata-ma la linia de start a uneia dintre cele mai frumoase si mai bine organizate curse – Brasov Marathon, proba de semimaraton. De ce am ales proba de semi…din mai multe motive. Primul ar fi oboseala genunchilor ( am incercat o replica identica a distantelor de la Marathon des Sables, in tara, in paralel cu baietii nostri care alergau deja in Sahara – nu mi-a iesit, dar asta e o alta poveste ). Apoi timpul: urma sa alerg cu trei prieteni , care se inscrisesera la semimaraton - si, imediat dupa cursa, in aceeasi zi, sa revenim in nordul tarii. Nu in ultimul rand, curiozitatea: am alergat doar curse de tip maraton si tendinta e de a alerga cat mai mult – deci, oare cum e sa alergi mai putin?

Drumul a fost destul de lung, insa presarat cu povesti si cu amintiri de la Maraton Retezat ( la care am participat impreuna cu Bogdan Andriuc si Bogdan Horodinca – ne-a lipsit Bogdan Chiorean, dar sunt sigur ca ne vom mai intalni ). Al treilea coechipier, Sandrinio Neagu era la prima alergare competitionala si era destul de interesat de detalii. Vremea de afara nu prevestea insa nimic bun. Ploua marunt, cu vant pe indestulate si cerul plumburiu nu dadea nici un semn ca s-ar pregati de plecare. Cu toate acestea site-urile meteo ne amenintau :) cu vreme buna pentru ziua competitiei. Oricum ar fi fost, trebuia sa ne pregatim sufleteste pentru un traseu dificil, cu noroi si destul de alunecos. Am ajuns in Harman, la o gazda minunata – doamna Teodora – pentru care avem doar cuvinte de lauda – ne-a primit pe toti, de parca am fi fost copiii ei. A urmat plimbarea clasica prin Decathlon si, mai pe seara, intalnirea programata cu Radu Milea, la magazinul North Face, de la parterul magazinului Star din Brasov. Il “stiam” pe Radu de pe Facebook, ca pe multi alti alergatori. 

Discutia libera cu el a adus insa pentru mine un element de noutate, pe care merita sa-l iau in seama: programarea desfasurarii cursei. Nu e vorba ca n-as fi studiat cu atentie pana acum profilele curselor, discutiile si povestile despre traseele de alergare, insa acum era altceva. M-am hotarat, si-i multumesc lui Radu Milea pentru experienta impartasita, sa imi propun targete de timp & distanta astfel incat sa termin cursa intr-un interval de timp rezonabil. Nu sunt “capra neagra”, sunt mai degraba “urs” in ceea ce priveste alergatul. Asadar trei ore, pentru un semimaraton montan, mi s-a parut un target multumitor si realizabil. Poate puteam sa incerc un timp mai scurt, insa nu cunosteam traseul si nici nu voiam sa fortez incheieturile genunchilor prea mult. Mi-am impartit astfel kilometri si timpul si mi-am notat reperele pe antebrat. Citisem undeva ca se poate si asa… :).

Somnul a parut scurt, insa odihnitor. Noaptea se ridica lenesa de pe acoperisuri si de pe coama Tampei, lasand sa apara in urma sa un cer senin si limpede, cu un soare timid. Adrenalina pulsa in noi si incepuse sa imi para rau ca nu m-am inscris la cursa de maraton. Am ajuns destul de repede in Piata Sfatului, se ridicau portile gonflabile, lumea se incalzea cu o cafea :), cu un stretching sau o alergare usoara. Fotografii, priviri atente, in cautare de fete cunoscute. Il recunosc pe Dl.Stan Turcu, inca un baiat cu care m-am intalnit la Maraton Retezat, Silviu Balan – care, ca un organizator meticulous, se preocupa ca toate lucrurile sa fie la locul lor. Ma intalnesc si cu Andrei Gligor, schimbam doua-trei cuvinte, ne uram “bafta!”, dupa care il “rapesc” cei de la TV, pentru un interviu. Impartasim, pe langa placerea alergarii si dorinta si hotararea de a participa la editia de anul viitor la “Marathon des Sables” 

 Fete cunoscute si necunoscute, zambitoare, au intrat in transa o data cu numaratoarea inversa….3,2,1, Start!

Traseul a inceput cu o urcare in serpentine, destul de ok ca si panta, insa eram prins intr-un pluton destul de compact si viteza de deplasare era cea impusa de situatie si nu cea asteptata. Am intrat in panica dupa doi km, cand mi-am dat seama ca ies din parametri de timp si am reusit sa “evadez”. Povestea se poate lungi mult, insa in rezumat traseul a fost frumos, foarte bine semnalizat ( multumesc Silviu Balan & Asociatiei „Clubul pentru Protectia Naturii si Turism” – CPNT Brasov ), cu portiuni noroioase, insa, din fericire doar pe zonele de plat sau panta usoara. M-am gandit cu ingrijorare la Sandrinio, noul nostru ( al grupului de bucovineni ) partener de alergare, care avea in picioare pantofi de alergare cu talpa neprofilata. Alunecam eu cu Salomonii, ce sa mai zic de el....  

Urcarile au fost grele, insa nu istovitoare si coborarile mi-au adus bucurie sufletului. Genunchii m-au lasat in pace ( unul din ei era oricum protejat de benzi kineto pe care le foloseam prima oara ) si, pana am ajuns la Treptele lui Gabony, aveam 10 minute avans fata de timpul notat pe antebrat. Dar eram la „cireasa de pe tort” si a cam scos sufletul din mine. A fost dificil insa nu a fost totusi asa de greu cum ma asteptam. Surpriza a venit pe ultima coborare, cand Endomondo m-a anuntat ca facusem 21 km si totusi mai era inca ceva drum de parcurs pana la linia de sosire. Ma incadrasem bine in timp, insa distanta era putin mai mare...

La intrarea in orasul propriu-zis, chiar cu cativa pasi inainte de coborarea pe primele scari, era arborat si tricolorul. Buzele mele au poposit o secunda pe panza drapelului. A fost plusul de energie de care am mai avut nevoie ca sa inchei proba de semimaraton cu un sprint, pe ultima linie dreapta: 2:59:54 - timp oficial. Cu medalia de finisher la gat, mandru nevoie mare, mi-am salutat sustinatorii – Ionut (cumnatul) si sotia sa Mihaela, nepoata Ecaterina si tatal Mihaelei. 

 Pe tot parcursul cursei am fost sustinut pe linie telefonica de sotia mea, Lili, careia ii mai multumesc o data si pe aceasta cale, pentru suport ( era „on-line” cand am trecut linia de sosire ). Ma felicita si Andrei Grigoroae , organizatorul concursului de alergare montana „Bate Toaca”, pentru care eram „primul inscris” ( prietenii stiu de ce :) )

Bucuria este maxima, emotiile profunde ca la primul maraton, endomorfinele joaca o hora moldoveneasca in mine...O mare bucurie venea si din faptul ca ma incadrasem in targetul propus si ca am realizat ca pot alerga si altfel decat la inspiratie si pura dedicare.

Pe langa toate lucrurile noi care mi s-au intamplat si de care m-am bucurat cu masura cuvenita, am facut ceva ce nu mai facusem pana atunci, la nici o cursa. I-am asteptat, incurajat, felicitat si aplaudat pe ceilalti participanti la probele de la Brasov Marathon, care ajungeau unul cate unul la linia de sosire ( cel putin o parte din ei, caci drumul spre casa era lung si ne astepta ). Stiu cum m-am simtit eu, la Maraton Apuseni, cand am fost primit la sosire ca un campion, cu urale si aplauze, desi eram printre cei care incheiau competitia, foarte departe de plutonul fruntas. Atat de mult m-a imbogatit sufleteste aceasta noua experienta incat am decis ca de acum inainte, la fiecare competitie, sa fac acest lucru.

Astfel, prima mea experienta competitionala a anului 2014 – BrasovMarathon – a fost una foarte frumoasa si foarte bine organizata. Ma bucur ca am avut posibilitatea de a participa si de a-mi imbogati experienta de alergator montan cu o competitie de exceptie. Si multumesc si voluntarilor pentru implicare si sustinere! Anul viitor voi pleca din Piata Sfatului in proba de maraton. Parole d`honneur!