Ultramaraton
“Ultrabug” Fundu Moldovei – prima piatră de încercare.
Cursa
“porților”
În perioada 6-8 Iunie a avut loc în zona localității Fundu Moldovei
o competiție sportivă mai deosebită, în sensul în care este prima de acest gen
organizată în judet. Este vorba de ediția I a unui ultra-maraton desfășurat în
trei etape zilnice consecutive de 42 km/ 50 km/ 8 km – alergare tip trail (pe
poteci turistice marcate, drumuri forestiere, albii de râu). Organizator principal
și director de competiție – Anne-Marie Lategan – o ultra-maratonistă din Marea
Britanie, Fitness Editor la revista Women`s Running, care a fost plăcut
impresionată de zona Obcinelor Bucovinei cu prilejul vizitei sale in zonă, anul
trecut.
Mi-am dorit mult să particip la această competiție, în primul rând
pentru că se desfășura în Județul Suceava, deci aproape de mine, și în al
doilea rând, pentru că ar fi fost un test pentru evaluarea aptitudinilor mele
de rezistență fizică la acest tip de alergare – în vederea mult-doritei
înscrieri în dura cursă de anduranță Marathon des Sables, din Maroc. Din păcate
taxa de înscriere era prohibitivă. Din fericire a fost organizată și o tombolă
pentru câteva locuri gratuite. Mi-am încercat norocul și iată-mă în preziua
ultramaratonului căutând în localitatea Fundu Moldovei zona de start și
totodată pensiunea Casa Ileana ( sponsor & co-organizator ) pentru cazare.
Vremea se anunțase ploioasă, cu semne de îmbunătățire pe finalul perioadei, dar
la fața locului nu se prezenta chiar așa de amenințătoare. M-am întâlnit cu
organizatorii și deși am făcut toate demersurile posibile ca să aflu câte ceva
despre profilul cursei și despre rută, acestea au fost păstrate întrucâtva
secrete, cu promisiunea unei surprize plăcute. A apărut ceva mai târziu și
Cosmin Navadaru, cu care mai conversasem pe FB și mă sprijinise cu un articol
legat de intenția mea de a participa la MdS, încă de anul trecut. Ne-am
salutat, ne-am recunoscut și am stat la povești pe ceas de seară. Cu toate
emoțiile premergătoare unui nou tip de alergare, am dormit buștean. Dar m-am
trezit cu o ora înainte să sune alarma :) .
A doua zi dimineață ne aliniam la linia de start, o mână de oameni
veseli și nerăbdatori să afle cum e să alergi atât de mult. Băieți și fete,
înarmați cu toate cele trebuincioase hidratării, energizării și suportului
suplimentar în alergarea montană – toți alergători însă nici unul cu experiență
în ultramaratoane. Recunosc că m-a uimit faptul că eram atât de puțini însă era
probabil rezultatul taxei mari de participare, în comparație cu celelalte curse
din România și, în plus, faptul ca era un Ultra. Nu prea se bagă mulți în
chestii de-astea autodistructive. Nu sunt alergări ușoare și aveam s-o aflăm pe
pielea noastră. Trebuie să menționez faptul că suportul oficialităților și
administrației locale a fost total și necondiționat, cu un primar de nota 10 - Tudor
Ion Zdrob, care a înțeles faptul că astfel de evenimente pot constitui un plus
de interes în economia turistică a localității și a zonei în sine. Jandarmii,
SMURD-ul, Poliția locală erau pe poziții, de la prima oră a dimineții, gata de
intervenție în caz de nevoie. Chiar și Anne-Marie a recunoscut că n-a mai văzut
așa susținere în viața ei și, cu toate că Ultrabug a fost prima cursă
organizată de ea, știe cât de reticente pot fi autoritățile în orice loc din
lume când e vorba de intruși :) .
Și s-a dat startul, în aplauzele localnicilor și a copiilor de la
școala din localitate – veniți special să ne susțină. Traseul primei zile – 42
km ( pe aplicațiile de pe mobile & ceasuri specializate au arătat totuși puțin
peste 38 km ) – a început cu o pantă destul de abruptă, după câteva sute de
metri alergați prin localitate. Apoi traseul a devenit din ce în ce mai ușor de
străbătut, prin zone de o frumusețe aparte, caracteristice Obcinelor
Bucovinene, cu o vegetație de un verde crud ce evidenția casele tradiționale rare.
Am alergat, cel puțin în prima parte a traseului, împreuna cu Gabi Cicu, un
mecanic auto & salvamontist din Gura Humorului și Cosmin Navadaru –
reprezentant al Bucurestiului ( dar născut in Galați, cum îi place să precizeze
aproape de fiecare dată ).
Așa cum spuneam, nici unul nu mai alergase astfel de
curse, care să depășească distanța tradițională de 42,195 km. Dar toate au un început.
Gabi, cu experiență și antrenament bogat în ture montane s-a detașat destul de
repede de noi, însă eu și Cosmin am continuat, și am ajuns la linia de finish,
împreună. Greu a fost începutul, dar împrejurimile și poveștile au făcut tot
traseul mai suportabil. Potecile erau destul de noroioase, mai ales cele din
zona satului și cele parcurse de masina de teren a organizatorilor și de ATV-ul
jandarmeriei. E destul de dificil să vă spun cât de frumos era peisajul pentru
că fotografiile sunt mult mai expresive decât ar putea fi cuvintele – puține și
parcă lipsite de substanță.
Am ajuns la linia de sosire într-un timp record
pentru mine, cinci ore și jumătate – o bucurie în plus – și deja mă gândeam la
ceea ce avea să urmeze a doua zi. Așa cum mi-am propus de ceva vreme, am
așteptat acolo, împreună cu toți finish-erii, am aplaudat și felicitat apoi
toți ceilalți concurenți care ajungeau în urma noastră. L-am primit cu urale pe
Florin, care a încheiat prima etapă cu o sticlă de bere rece în mâna,
achiziționată de la crâșma satului – “păi era in drum și mi-a fost sete...”.
Pentru Anne-Marie,
directoarea de cursă, timpul în care am încheiat toți prima etapă a competiției
a fost o surpriză, ea așteptându-se la o zi mult mai lungă. Chiar ne
recomandase în echipamentul necesar și prezența unei lanterne pe care s-o
folosim la căderea nopții. Ne-am odihnit, am povestit, ne-am împrietenit, am
comentat traseul, semnalizarea sa, zonele mai dificile și cele ușoare și am
tras cu ochiul pe detaliile zilei următoare, pe unul din laptop-urile
organizatorilor. Eram puțini, dar toți unul și unul, mușchetari autohtoni,
nerăbdători să ne reunim la startul etapei a doua – 50 km. Masa de seară s-a
servit ca în familie, la pensiunea Casa Ileana din zona de start, cu o mancare
delicioasă și porții suficient de mari ca să compenseze pierderea calorică a
zilei ce se încheia. Un mare: “Saru`mana pentru masă!”, mamei Mihaelei. Ajuns
în cameră, am luat o linguriță de bicarbonat de sodiu, ca să mai diluez din
acidul lactic ce începea să își facă simțită prezența. Deh, decât să mă ridice
cu cricul din pat a doua zi :) …. Apoi, somnul a venit ca o binecuvântare…
Zorii celei de-a doua zile aveau să ne aduca mult soare și mai multă
căldură. La start ne-am strâns toți, însă doi dintre noi nu aveau să mai alerge
această etapă: Mihai și Ilinca, încă nerecuperați de la efortul zilei anterioare.
S-a incercat reanimarea lor dar au ramas fermi în ceea ce hotărâseră. Ne vor
încuraja totuși de pe traseu, între două puncte de alimentare/hidratare. Veștile
despre traseu nu erau foarte încurajatoare, diferența de nivel era destul de
mare și promisiunea de efort incomparabilă cu prima zi. Din nou cu zâmbetul pe
buze am plecat în alergare, la semnalul de START, cu un început destul de lung
în zona de șosea, cam 7-8 km. Am părăsit asfaltul destul de grupați – eu,
Cosmin, Relu, Gabi, Florin, și, după ce zona de trail a început să devină tot
mai evidentă, ne-am separat în funcție de cât de tare se resimțea organismul
fiecăruia. Daniel Ceobanu, din Suceava, câștigătorul etapei din prima zi se
distanțase deja destul de mult împreună cu Andrei, un alergător din București (
pentru care însă această etapă era și prima ). Fetele cu Vlad ( Edelweiss )
rămăseseră în urmă. Talibanu` ( Ciprian ), cameramanul de cursa, veteran cu
privire visătoare, cu bicla împrumutată, disparuse undeva în peisaj deși venise
special să-i facă un album de cursă lui Florin. Cei 50 km eu îi voi alerga alături
de acesta, un tip hâtru, cu povești multe și interesante de la un capăt la
altul. Un om bogat în cuvinte care m-a ajutat să nu simt mulți din kilometrii
acestei etape.
A fost o zi grea, cu pante lungi cu înclinație mare, pe albie de
râu, pe pârtie de ski, cu alergare pe creastă și coborâri solicitante pentru
toate articulațiile. Am folosit in majoritatea urcărilor betele de trekking. Este
prima oară cand le folosesc, dar m-am descurcat destul de bine, zic eu. N-am
scos ochii nimănui :) . Am urât-o pe Anne-Marie grozav pe zonele de urcare –
mai ales pe cea de pe albia apei – dar ne-a trecut când am ajuns pe creastă.
Ne-am și întâlnit cu ea la un punct de alimentare & control și ne-a întrebat
cu zambetul pe buze: Do you hate me? Și noi am confirmat in cor: Yes, very
much! Apă, banane, alune și a trecut. N-a fost ușor dar nu a renunțat nici unul
din cei care au alergat. Nici Stefan, reprezentantul localității Fundu
Moldovei, măcinat de o crampă musculară și nici măcar fetele – Luiza și Raluca
– atât de afectate fizic de alergarea din prima etapă. Dincolo de eforturi,
rezultate, povești, ele au fost eroinele la încheierea zilei.
A fost o zi cu
altfel de peisaje, cu creste muntoase la orizont, cu multă pădure, cu cărări de
poveste ca în basmele Fratilor Grimm ( Anne-Marie ne-a pomenit ceva de Hans și
Gretel ) cu un soare arzător și cu o scurtă ploaie de vară, cu picuri reci și
înghețați. Cred că numai eu și Florin am fost cei “norocoși” s-o prindem. Ultima
coborare înainte de a intra în sat a fost criminală și genunchii și gleznele
sufereau la fiecare pas. Finish-ul a fost pentru câțiva dintre noi cu dureri
musculare și beșici la picioare, dar pentru toți cu bucurie și zâmbetul, fie el
și chinuit, pe buze. Trebuie să recunosc că, în ultimii 10 km am avut nevoie de
un strop de energie in plus, si m-am “alimentat” cu un GU Salted Caramel primit
de la Cozmin Ardelean ( www.360sport.ro ).
In comparatie cu celelalte energizante, luate aleatoriu, efectul acestuia l-am
simțit destul de repede și mi-a fost de un real ajutor. Mulțam fain, Cozmin!
Mâinile pricepute și cunostințele în domeniu masajului au transformat-o
pe Anne-Marie din vrăjitoare rea, în zâna bună a etapei și a reușit să repare
multe din daunele fizice ale zilei. "Tarzan" stie :) Cosmin Navadaru s-a ales cu porecla de moment
“Blisterică” reușind un record greu de egalat – mai multe beșici decât degete
la picioare.
Ne-am bucurat de pămînt și de iarba moale, am ciocnit o bere
într-o liniște sufletească imposibil de egalat. Trecusem peste limita
maratonului și eram “ultrași”…
Cea de-a treia zi, cu numai opt km de traseu a adus la start mai
mulți alergători, cred că am fost aproape 30. Inclusiv o parte dintre
organizatori. Și Anne-Marie a alergat. Și probabil o mâncau tălpile și în
zilele anterioare….dar era nevoie de ea în altă postură. O pantă ascendentă și
una descendentă și doi km prin sat. O zi euforică, în care păream neatinși de
etapele anterioare, mustind de endomorfine și bucurie. O zi care avea să încheie o cursă deosebită,
frumoasă nu atât ca traseu și ca peisaj cât prin dăruirea și bucuria oamenilor
care au pus suflet în a o transforma într-un eveniment deosebit pentru această
zonă. M-am simtit Scott Jurek, Anton Krupicka si Kilian Jornet la un loc. Ne-am
rătăcit la urcare, ne-am distrat, m-am delectat pe coborâre cu o viteză de care
nu mă mai credeam capabil, prin noroaie și urme de TAF, am trecut linia de
sosire în sprint și cu un chiot de veselie. La fel ca toți ceilalți participanți
ai celor trei zile de competiție mi-am primit botezul ca ultramaratonist.
Astfel: Daniel Ceobanu, Constantin Lucutar, Relu
Orheanu, Gabi Cicu, Cosmin Navadaru, Tandin Nicolae Cernica, Florin Iurian, Stefan Dornean, Vlad Damian, Ana Luiza, Raluca
Bolnavu, Ilinca Grigoras, Mihai Curcă, Andrei
Nicolae Marinca sunt participanții la prima editie a Ultramaratonului
bucovinean “Ultrabug”. Se anunță pentru ediția de anul viitor participare
internațională și posibilitatea ca această cursă să fie inclusă în lista de
competiții cu punctaj pentru UTMB – Ultra Trail du Mont Blanc ( una din cele
mai prestigioase competiții europene ale momentului, la care directoarea de
cursă Ultrabug va participa în acest an ).
A urmat petrecerea și premierea de la stana
turistică cu mese bogate, medalii mari, glume și premii, cantec și joc. N-a
lipsit nici berbecuțul la proțap. Nici ploaia torentială n-a lipsit :) . Costume populare, un primar zâmbitor, care ne-a mulțumit tuturor
pentru prezentă. Cercetași voluntari la marcaje. Talibanu` rămas fără bicicletă
și aparat foto s-a împrietenit cu o damigeană de afinată. Veselie și povești...
Închei aici, mulțumind astfel
organizatorilor, sponsorilor ( în special Edelweiss Shop – Câmpulung Moldovenesc
) și autorităților comunei Fundu Moldovei pentru această ocazie minunată de a
ne distinge și noi, ca bucovineni, în calendarul competițional național de
trail running cu un eveniment care are toate șansele să devină în viitor un
eveniment internațional cunoscut alergătorilor de elită și nu numai. O surpriză
placută din toate punctele de vedere!
Stați așa. Uitasem de porți. Na, frate, cel
mai important lucru – și uitam de el... :). Vă jur ca este primul maraton la
care am deschis și închis porți în neștire. Traseul era presărat de porți care
țineau animalele departe de parcelele localnicilor. Când ne dădeam drumul mai
repede la alergare, trebuia să ne oprim să deschidem o poartă :) .
Am mai și sărit câteva, dar nu-ți mai ardea de lucruri de-astea
după douăzeci – treizeci de km alergați. Oricum a fost o chestiune mult
comentată și subiect de distracție la încheierea zilelor de alergare. Am
înțeles totuși că fără ele nu se poate, nu mai are cursa
farmec :)
Deci, aici chiar inchei. Pana la urmatoarea poveste....s-auzim de bine!
