Primul semi-maraton montan – Brasov Marathon

  

Primul semi-maraton montan – Brasov Marathon

E destul de greu sa imi gasesc cuvintele, acum dupa ce emotiile si bucuria alergarii s-au domolit incetisor si s-au sedimentat in suflet. 

Povestea mea de alergator montan incepe cu un act de nebunie si inconstienta sau de curaj si cercetare interioara. Am alergat prima oara un Maraton acum un an. Si nu oricare, ci Maraton Apuseni. Fara experienta, fara un antrenament consecvent, bazat doar pe determinare si pe incredere oarba in fortele proprii. A fost greu, dar l-am terminat. Si cand am trecut linia de sosire…am trait un sentiment imposibil de redat in cuvinte. Un vartej de emotie, bucurie, oboseala, transpiratie si iar bucurie, adrenalina care ma purta pe deasupra tuturor…Timpul si alergarile au trecut. Am facut incet transferul catre antrenamente si curse mai organizate, mai gandite in avans si oarecum planificate.

                     Dupa o pauza destul de lunga, iata-ma la linia de start a uneia dintre cele mai frumoase si mai bine organizate curse – Brasov Marathon, proba de semimaraton. De ce am ales proba de semi…din mai multe motive. Primul ar fi oboseala genunchilor ( am incercat o replica identica a distantelor de la Marathon des Sables, in tara, in paralel cu baietii nostri care alergau deja in Sahara – nu mi-a iesit, dar asta e o alta poveste ). Apoi timpul: urma sa alerg cu trei prieteni , care se inscrisesera la semimaraton - si, imediat dupa cursa, in aceeasi zi, sa revenim in nordul tarii. Nu in ultimul rand, curiozitatea: am alergat doar curse de tip maraton si tendinta e de a alerga cat mai mult – deci, oare cum e sa alergi mai putin?

Drumul a fost destul de lung, insa presarat cu povesti si cu amintiri de la Maraton Retezat ( la care am participat impreuna cu Bogdan Andriuc si Bogdan Horodinca – ne-a lipsit Bogdan Chiorean, dar sunt sigur ca ne vom mai intalni ). Al treilea coechipier, Sandrinio Neagu era la prima alergare competitionala si era destul de interesat de detalii. Vremea de afara nu prevestea insa nimic bun. Ploua marunt, cu vant pe indestulate si cerul plumburiu nu dadea nici un semn ca s-ar pregati de plecare. Cu toate acestea site-urile meteo ne amenintau :) cu vreme buna pentru ziua competitiei. Oricum ar fi fost, trebuia sa ne pregatim sufleteste pentru un traseu dificil, cu noroi si destul de alunecos. Am ajuns in Harman, la o gazda minunata – doamna Teodora – pentru care avem doar cuvinte de lauda – ne-a primit pe toti, de parca am fi fost copiii ei. A urmat plimbarea clasica prin Decathlon si, mai pe seara, intalnirea programata cu Radu Milea, la magazinul North Face, de la parterul magazinului Star din Brasov. Il “stiam” pe Radu de pe Facebook, ca pe multi alti alergatori. 

Discutia libera cu el a adus insa pentru mine un element de noutate, pe care merita sa-l iau in seama: programarea desfasurarii cursei. Nu e vorba ca n-as fi studiat cu atentie pana acum profilele curselor, discutiile si povestile despre traseele de alergare, insa acum era altceva. M-am hotarat, si-i multumesc lui Radu Milea pentru experienta impartasita, sa imi propun targete de timp & distanta astfel incat sa termin cursa intr-un interval de timp rezonabil. Nu sunt “capra neagra”, sunt mai degraba “urs” in ceea ce priveste alergatul. Asadar trei ore, pentru un semimaraton montan, mi s-a parut un target multumitor si realizabil. Poate puteam sa incerc un timp mai scurt, insa nu cunosteam traseul si nici nu voiam sa fortez incheieturile genunchilor prea mult. Mi-am impartit astfel kilometri si timpul si mi-am notat reperele pe antebrat. Citisem undeva ca se poate si asa… :).

Somnul a parut scurt, insa odihnitor. Noaptea se ridica lenesa de pe acoperisuri si de pe coama Tampei, lasand sa apara in urma sa un cer senin si limpede, cu un soare timid. Adrenalina pulsa in noi si incepuse sa imi para rau ca nu m-am inscris la cursa de maraton. Am ajuns destul de repede in Piata Sfatului, se ridicau portile gonflabile, lumea se incalzea cu o cafea :), cu un stretching sau o alergare usoara. Fotografii, priviri atente, in cautare de fete cunoscute. Il recunosc pe Dl.Stan Turcu, inca un baiat cu care m-am intalnit la Maraton Retezat, Silviu Balan – care, ca un organizator meticulous, se preocupa ca toate lucrurile sa fie la locul lor. Ma intalnesc si cu Andrei Gligor, schimbam doua-trei cuvinte, ne uram “bafta!”, dupa care il “rapesc” cei de la TV, pentru un interviu. Impartasim, pe langa placerea alergarii si dorinta si hotararea de a participa la editia de anul viitor la “Marathon des Sables” 

 Fete cunoscute si necunoscute, zambitoare, au intrat in transa o data cu numaratoarea inversa….3,2,1, Start!

Traseul a inceput cu o urcare in serpentine, destul de ok ca si panta, insa eram prins intr-un pluton destul de compact si viteza de deplasare era cea impusa de situatie si nu cea asteptata. Am intrat in panica dupa doi km, cand mi-am dat seama ca ies din parametri de timp si am reusit sa “evadez”. Povestea se poate lungi mult, insa in rezumat traseul a fost frumos, foarte bine semnalizat ( multumesc Silviu Balan & Asociatiei „Clubul pentru Protectia Naturii si Turism” – CPNT Brasov ), cu portiuni noroioase, insa, din fericire doar pe zonele de plat sau panta usoara. M-am gandit cu ingrijorare la Sandrinio, noul nostru ( al grupului de bucovineni ) partener de alergare, care avea in picioare pantofi de alergare cu talpa neprofilata. Alunecam eu cu Salomonii, ce sa mai zic de el....  

Urcarile au fost grele, insa nu istovitoare si coborarile mi-au adus bucurie sufletului. Genunchii m-au lasat in pace ( unul din ei era oricum protejat de benzi kineto pe care le foloseam prima oara ) si, pana am ajuns la Treptele lui Gabony, aveam 10 minute avans fata de timpul notat pe antebrat. Dar eram la „cireasa de pe tort” si a cam scos sufletul din mine. A fost dificil insa nu a fost totusi asa de greu cum ma asteptam. Surpriza a venit pe ultima coborare, cand Endomondo m-a anuntat ca facusem 21 km si totusi mai era inca ceva drum de parcurs pana la linia de sosire. Ma incadrasem bine in timp, insa distanta era putin mai mare...

La intrarea in orasul propriu-zis, chiar cu cativa pasi inainte de coborarea pe primele scari, era arborat si tricolorul. Buzele mele au poposit o secunda pe panza drapelului. A fost plusul de energie de care am mai avut nevoie ca sa inchei proba de semimaraton cu un sprint, pe ultima linie dreapta: 2:59:54 - timp oficial. Cu medalia de finisher la gat, mandru nevoie mare, mi-am salutat sustinatorii – Ionut (cumnatul) si sotia sa Mihaela, nepoata Ecaterina si tatal Mihaelei. 

 Pe tot parcursul cursei am fost sustinut pe linie telefonica de sotia mea, Lili, careia ii mai multumesc o data si pe aceasta cale, pentru suport ( era „on-line” cand am trecut linia de sosire ). Ma felicita si Andrei Grigoroae , organizatorul concursului de alergare montana „Bate Toaca”, pentru care eram „primul inscris” ( prietenii stiu de ce :) )

Bucuria este maxima, emotiile profunde ca la primul maraton, endomorfinele joaca o hora moldoveneasca in mine...O mare bucurie venea si din faptul ca ma incadrasem in targetul propus si ca am realizat ca pot alerga si altfel decat la inspiratie si pura dedicare.

Pe langa toate lucrurile noi care mi s-au intamplat si de care m-am bucurat cu masura cuvenita, am facut ceva ce nu mai facusem pana atunci, la nici o cursa. I-am asteptat, incurajat, felicitat si aplaudat pe ceilalti participanti la probele de la Brasov Marathon, care ajungeau unul cate unul la linia de sosire ( cel putin o parte din ei, caci drumul spre casa era lung si ne astepta ). Stiu cum m-am simtit eu, la Maraton Apuseni, cand am fost primit la sosire ca un campion, cu urale si aplauze, desi eram printre cei care incheiau competitia, foarte departe de plutonul fruntas. Atat de mult m-a imbogatit sufleteste aceasta noua experienta incat am decis ca de acum inainte, la fiecare competitie, sa fac acest lucru.

Astfel, prima mea experienta competitionala a anului 2014 – BrasovMarathon – a fost una foarte frumoasa si foarte bine organizata. Ma bucur ca am avut posibilitatea de a participa si de a-mi imbogati experienta de alergator montan cu o competitie de exceptie. Si multumesc si voluntarilor pentru implicare si sustinere! Anul viitor voi pleca din Piata Sfatului in proba de maraton. Parole d`honneur!