Cuvinte puţine despre Domnul Păunescu…

 Publicat in ziarul Crai Nou, 08.11.2010

          Cuvintele sunt puţine, nu pentru că numărul lor e mic, ci pentru că nu le mai găsesc frumuseţea sensurilor, greutatea înţelesurilor de odinioară. Nu atunci când în context apare Poetul.

Cel care ne-a lăsat cu sufletul trist, îmbătat de senzaţia unei libertăţi care de fapt nu există. Poporul acesta şi-a cântat dorinţa de libertate sub tonul grav al cuvintelor subliniate de către el, în Cenaclu. A lăsat Iubirea să ne deschidă Totuşi sufletele, dar eram plecaţi prea departe. Prea departe ca să ne mai pese. Prea liberi ca să mai conteze.

Din nefericire, acum îl plângem pe Poetul stins, ne aducem aminte cu nostalgie de vremurile în care erau stadioanele pline şi cântau toţi, în cor, melodii cu sensuri sublime, ascunse în cuvinte cu har. Eu sunt mesagerul unei generaţii care a trăit între cenacluri. Prea tânăr pentru ca Flacăra să aprindă dorul libertăţii şi prea bătrân pentru ca Totuşi Iubirea să mă ajute să-mi înţeleg libertatea sau sensul ei. Ne-am obişnuit să cerem în cuvinte puţine nişte drepturi pe care nu le avem. Şi-ar fi ale noastre. Tot în cuvinte puţine cerem bani şi taxe mai mici. Şi acelea tot ale noastre ar fi. Dar suntem liberi. Şi să avem, şi să n-avem. Liberi să cerem şi liberi să nu primim. Liberi să n-avem timp să mai citim o carte, să n-avem timp să mai scriem o scrisoare şi să ne ştergem greu cerneala de pe degete.
Am fi putut să cântăm, şi Domnul Păunescu a încercat să ne ajute, dar am preferat tăcerea. Am fi putut să apreciem folkul – versuri născute din suflete de trubaduri adunaţi pe stadioane arhipline. Dar ne-am mulţumit cu maneaua. Deh, cântec de bucurie care merge la un mic şi la o bere! Şi avem de ce ne bucura. De o ţară pe care n-o mai iubim, pentru că e frumoasă. De bani aruncaţi aiurea în proiecte fără sens şi direcţie. Ne bucurăm ca putem încă să dăm mită pentru a obţine un drept care este sau nu al nostru. Ne bucurăm că banii au ajuns să conteze mai mult decât cuvintele. Şi că le putem vinde pe acestea pentru bani puţini. A îngheţat cântecul demn al bucuriei de a fi român, al bucuriei de a putea năzui spre o libertate proscrisă… a îngheţat pe buzele reci ale unui mare om plecat acum într-o lume mai bună. O lume în care libertatea este tangibilă şi ţara ta este sufletul tău.

Am învăţat să ridicăm fruntea din ţărână. Şi mergem tot cu capul plecat. Şi nici măcar nu mai cântăm…

Acum doar plângem, în cuvinte puţine, pe Domnul Păunescu…